Metode atipice de tratare a diabetului de tip 2

Asocierea remediilor din plante şi acupuncturii cu tratamentul clasic este o practică tot mai obişnuită în menţinerea sub control a glicemiei. Ea duce în timp la reducerea dozelor de medicamente.

InfuzieInfuziile din plante, acupunctura şi tehnicile de relaxare sunt din ce în ce mai folosite în întreaga lume în combinaţie cu tratamentul obişnuit al diabetului, în special al celui de tip 2 (în care bolnavul nu este dependent de insulina injectabilă). Pentru că asocierea celor două tipuri de tratamente – alternativ şi alopat – poate avea ca efect reducerea drastică a glicemiei şi declanşarea unei crize hipoglicemice, specialiştii îţi recomandă să urmezi astfel de terapii numai cu acordul şi sub supravegherea medicului curant. Cele mai cunoscute tratamente al-ternative în diabetul de tip 2 sunt cele pe bază de plante (frunze de afin, salvie, dud sau de urzică) sau de muguri (dud, nuc). Acestea acţionează asupra întregului organism, având ca efect reducerea glicemiei şi stimularea producerii de noi celule pancreatice cu rol în secretarea de insulina.

Acupunctura, metodă chinezească

Specialiştii chinezi în acupunctura au identificat aproape 20 de puncte pe corp cu rol în scăderea glicemiei, în medicina chineză se consideră că diabetul apare în urma deficienţei yin-ului (partea întunecoasă), care cauzează un dezechilibru în organism. Punctele care urmează să fie înţepate sunt alese în funcţie de istoria medicală a bolnavului de diabet şi de evoluţia bolii. Acupunctura este eficienta în cazul persoanelor care au fost diagnosticate cu diabet în urma cu câţiva ani şi au simptome medii. De asemenea, s-a dovedit că această terapie dă rezultate mult mai bune în rândul pacienţilor tineri.

Acupunctura vizează scăderea nivelului de glucoză din sânge prin stimularea a 20 de puncte de pe corp

Tratamentul naturist în cazul persoanelor suferinde de diabet de tip 2 trebuie iniţiat şi supravegheat de un medic fitoterapeut. Pentru a fi eficient trebuie să fie de lungă durată, de cei puţin o lună. Este o terapie ce se asociază tratamentului alopat, curele prelungite şi eficiente permiţând diminuarea, în timp, a dozelor de medicamente hipoglicemiante. Există în comerţ ceaiuri ce conţin combinaţii de plante cu acţiune hipoglicemiantă, deosebit de utile. Se beau câte 2-3 căni de infuzie neîndulcită pe zi.

Si gemoterapia poate fi benefica in tratamentul diabetului de tip 2. Se fac cure de două luni cu următoarele preparate: extract din muguri de dud, câte 30 de picături de trei ori pe zi, înainte de masă; extract din muguri de nuc, câte 30 de picături de trei ori pe zi, după masă.

Seminţele de schinduf, proprietaţi in curs de dovedire

Cele mai recent studiate plante cu aplicaţie în diabetul de tip 2 sunt aloe vera şi schinduful (mai exact, seminţele de schinduf). Numeroase studii arată că sucul de aloe vera, consumat ca atare, echilibrează semnificativ nivelul glicemiei. Despre seminţele de schinduf se ştie că sunt bogate în fibre, care scad nivelul glucozei din sânge şi normalizează nivelul insulinei. De asemenea, seminţele de schinduf, consumate ca atare sau măcinate, îmbunătăţesc nivelul colesterolului şi trigliceridelor. Cercetătorii subliniază că mai sunt necesare studii suplimentare pentru certificarea efectelor acestor plante.
Reflexoterapie

Reflexoterapia vine in ajutorul tratamentului

Un studiu realizat la Universitatea Medicală din Beijing arată că bolnavii de diabet de tip 2 care combină medicamentele cu reflexoterapia au valori mult mai bune ale glicemiei decât cei care urmează doar tratamentul clasic. Insă o astfel de terapie urmată fără supravegherea unui bun specialist poate face mai mult rău decât bine, avertizează specialiştii.

sursa

Leave a Reply